Veste cruntă înainte de meciul România – Serbia, de la Campionatul Mondial de handbal feminin, competiție care se desfășoară în această perioadă în Danemarca, Suedia și Norvegia, primită de selecționerul Florentin Pera.
Deși acesta spera să se poată baza în această partidă, care contează pentru etapa a doua a fazei grupelor, pe vedeta Cristina Neagu, care din cauza unor probleme medicale nu a putut evolua în victoria categorică obținută în fața naționalei statului Chile în prima rundă, acest lucru nu se va întâmpla.
Se pare că jucătoarea de la CSM București nu s-a recuperat și astfel, potrivit digisport.ro, nu a fost inclusă în lotul pentru această partidă cu Serbia, care va putea fi urmărită în format live text pe ProSport.ro cu începere de la ora 19:00. În aceeași situație se află și Diana Lixăndroiu și Nicoleta Balog, de asemenea neincluse în lotul pentru acest meci.
Revenind la Cristina Neagu, cea mai mare problemă în ceea ce o privește este legată de faptul că este posibil ca ea să nu poată evolua deloc pentru România la acest Campionat Mondial, după cum chiar cea mai bună handbalistă din țara noastră a lăsat de înțeles înainte de startul turneului final.
„Situația mea este puțin neclară, nu m-am antrenat de două săptămâni. Am încercat să alerg, să-mi țin corpul în formă, dar sigur nu știu cum ar fi la antrenamentul specific sau în joc.
Nu este cea mai bună situație pentru mine. Este ultimul meu Campionat Mondial, aș evolua într-una din sălile mele favorite din Danemarca, dar nu știu când voi fi aptă de joc sau dacă voi juca.
Mental nu mă simt prea bine acum, dar fac tot ce pot, ca să revin cât mai repede”, a spus Cristina Neagu pentru televiziunea daneză TV2 Sport.
Portari: Iulia Dumanska (Gloria Bistrița), Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea) Extreme: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Sonia Seraficeanu ( Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid) Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid) Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Claudia Pașcan (SCM Craiova), Eliza Buceschi (Rapid), Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Daria Bucur ( Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea)
Bineînțeles, după cum s-a notat deja, Cristina Neagu face parte din lot, dar, întrucât situația ei medicală este una incertă, prezența sa pe teren la acest turneu final este momentan pusă sub semnul întrebării.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER